Conferința finală a Proiectului „VioGen RoJust”

  1. Acasă
  2. /
  3. Campanii
  4. /
  5. Conferința finală a Proiectului „VioGen RoJust...

Conferința finală a Proiectului „VioGen RoJust”, desfășurată în data de 29 martie 2024, a reprezentat un moment de încununare a rezultatelor obținute în cele douăzeci și opt de luni de implementare a acestuia și un prilej prin care au fost identificare noi direcții de acțiune în lupta împotriva violenței domestice și a violenței de gen.

  • Proiectul, finanțat prin granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare Locală, administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială, a fost implementat de Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES), în parteneriat cu patru organizații neguvernamentale cu vastă experiență în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice şi respectării drepturilor omului, respectiv: Centrul FILIA, Asociaţia Transcena, Asociaţia ANAIS și Asociaţia GRADO.
  • „VioGen RoJust” a reprezentat o acțiune strategică dedicată punerii în practică a standardelor Consiliului Europei privind drepturile omului, având ca obiectiv îmbunătățirea măsurilor de protecție împotriva violenței domestice, asigurarea unei intervenții adecvate și consolidarea cadrului legislativ pentru protecția și nediscriminarea victimelor.

Printre rezultatele acestui proiect se numără atât crearea și pilotarea a două Mecanisme de protecție pentru drepturilor persoanelor vulnerabile, elaborarea și desfășurarea unui program de formare profesională pentru aproximativ 2.000 de specialiști implicați în prevenirea și combaterea violenței domestice, derularea unor campanii naționale de informare și sensibilizare a opiniei publice cu privire la problema violenței de gen și a violenței domestice, cât și organizarea caravanei juridice virtuale, având ca scop consolidarea capacității instituțiilor naționale în aplicarea recomandărilor formulate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Rezultatele proiectului nu puteau fi atinse fără implicarea, dăruirea, efortul și mai ales experiența tuturor partenerilor, formatorilor și fiecărui colaborator care a susținut în mod proactiv implementarea activităților.

Le mulțumim, pe această cale, partenerilor proiectului – Centrul FILIA, Asociatia Transcena, Asociația ANAIS și Asociația Grado Romania precum și tuturor instituțiilor care ne-au susținut în fiecare etapă de implementare. De asemenea, ne exprimăm recunoștința față de Fondul Roman de Dezvoltare Sociala – FRDS pentru sprijinul și încrederea acordată în etapa de implementare a proiectului.

Continuăm să lucrăm pentru a construi, împreună, o societate mai sigură și mai echitabilă! #VioGenRoJust #ANES #080050333 #FRDS

–––––––––––––––––––––––––

Proiectul „VioGen – RoJust” a fost implementat de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, în calitate de Promotor al proiectului, în parteneriat cu: Centrul FILIA, Asociația TRANSCENA, Asociația ANAIS și Asociația GRADO. Proiectul a beneficiat de un grant în valoare de aproximativ 732 de mii de euro oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare Locală, administrat de Fondul Roman de Dezvoltare Sociala – FRDS.

Conținutul acestei postări nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE. Pentru informații suplimentare despre proiect, accesați eeagrants.ro și frds.ro.

Distribuie:

EXIT

Click aici sau apasă tasta ESC dacă vrei să ieși rapid din pagină!

Apasă aici dacă vrei să ieși rapid din pagină!